T.M.S. IMPACT

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Agapia, resfințită de Părintele Mitropolit Teofan

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent duminică, 23 mai 2021, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna nemțeană Agapia, unde a oficiat slujba de resfințire a bisericii și a binecuvântat ansamblul parohial, format din clopotniță pictată, Capela „Învierea lui Lazăr”, casă socială, casă parohială și alte anexe.

 

Credincioșii prezenți la sărbătoarea comunității din Agapia s-au putut închina și la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România. La eveniment au participat monahii și starețele de la mănăstirile Agapia și Văratic. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, iar la casa parohială au fost expuse planșe cu fotografii de la reabilitarea locașului de cult. Ultima sfințire a avut loc pe 29 noiembrie 1915, acum 106 ani.

După binecuvântarea picturii și pecetluirea sfintei mese din altarul locașului de cult, ierarhul le-a citit credincioșilor rugăciunea de dezlegare și a oficiat Sfânta Liturghie în aer liber, pe un podium special amenajat în curtea parohiei.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a făcut referire la expresia biblică „Nu am om care să mă arunce în scăldătoare”: „Noi, oamenii, alergăm în viață pentru a ne îndeplini gândurile pe care le socotim bune pentru viața noastră și a celor din jur. De multe ori, atunci când nu reușim aceasta – și niciodată nu reușim pe deplin – folosim cuvântul rostit din Evanghelia acestei zile, anume «Nu am om care să mă arunce în scăldătoare», adică nu am om care să mă ajute să-mi rezolv problema pe care o am. Viața noastră aproape se scurge în totalitate în această atitudine de plângere că nu avem om sau oameni care să ne ajute. Avem însă, iubiți credincioși, realitatea cea sfântă care ne poate «arunca în scăldătoare». În primul rând, îl avem pe Dumnezeu, iar în al doilea rând îi avem pe oamenii de bine. Depinde de noi dacă știm să ne deschidem spre Dumnezeu, ca El, pătrunzând în viața noastră, să ne lumineze calea pentru a împlini gândurile cele bune și drepte, căci Dumnezeu milostiv este”.

„Mulțumim, Înaltpreasfinția Voastră, că ne-ați făcut această bucurie, la 106 ani de la ultima târnosire a bisericii noastre, în data de 29 noiembrie 1915, de către Preasfințitul Arhiereu Alexie Șerban Craioveanul, arhiereul Mitropolitului Pimen Georgescu. Citez din actul de sfințire din 29 noiembrie 1915: «Lucrarea s-a făcut cu ajutorul enoriașilor și de alte persoane pioase, înlăturând toate greutățile aduse de războiul actual european. Totuși, nu au ezitat a-și da obolul lor pentru sfântul locaș». Astăzi, 23 mai 2021, suntem în al doilea an al pandemiei Covid 19 generată de SarsCov 2, care sperăm să treacă cât mai repede. Ne aflăm deci tot într-un timp de încercare, dar credința, voința, munca, stăruința, au învins și de data aceasta”, a subliniat preotul paroh Vasile Smău.

La chinonic, părintele protopop Nicolae Axintioi a citit hrisovul de sfințire, după care, pentru meritele deosebite și pentru munca depusă la ridicarea ansamblului parohial, părintele paroh Vasile Smău a primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei rangul de iconom stavrofor. Totodată, binefăcătorii comunității parohiale au primit distincții de vrednicie, printre aceștia numărându-se membrii familiei preotului pensionar Nicolae Hobincă, preoteasa Maria Smău, primarul comunei Agapia, membrii consiliului și a comitetului parohial. Distincția „Crucea Moldavă” a fost oferită profesorului academician Cornel Cotea de la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, iar distincția „Sfântul Ierarh Dosoftei” a fost oferită doctorului Elena Cotea.

La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a slujit slujba Trisaghionului pentru ctitori.

Ce lucrări s-au făcut la biserica din Agapia în ultimii ani

Biserica din Agapia, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului”, datează de la începutul secolului al XIX-lea și a fost sfințită prima oară de Mitropolitul Veniamin Costachi. După resfințirea din 1915, între anii 1999 – 2002 s-au făcut unele reparații sub coordonarea preotului paroh Nicolae Hobincă, binecuvântarea lucrărilor fiind săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în data de 15 septembrie 2002.

Între anii 2011 – 2020, sub coordonarea preotului paroh Vasile Smău, s-a modificat acoperișul bisericii în stil ștefanian, s-au făcut consolidări și subzidiri de către meșterul Viorel Cocolea și fiii săi Daniel și Florin din Filioara, s-a efectuat pictura în tehnica fresco de către pictorul băcăuan Mihai Chiuaru împreună cu ucenicul Andrei-Vasile Vleju din Filioara, s-a făcut o catapeteasmă nouă din stejar sculptat de meșterul Ovidiu Țucă din Vânători – Neamț, pictată de către Mihail Ungureanu din Magazia – Crăcăoani. În anul 2020 s-a construit gardul cu temelie din piatră și fier forjat de către Ioan Pelin din Pipirig și Dumitru Olariu din Țibucani.

Tot în această perioadă s-au construit: noua clopotniță, pe locul celei vechi de la 1878, fiind pictată în vara anului 2019 de către pictorul băcăuan Radu Ștefan Prisecaru, capela mortuară de la demisolul clopotniței, casa parohială și casa socială după demolarea celor vechi. Ctitorul principal al acestor lucrări a fost familia Cornel și Elena Cotea. Proiectele pentru aceste construcții au fost făcute de către arhitectul Petru Ignat din Piatra Neamț, primar al comunei Agapia fiind Neculai Nastasă.

Operatori Imagine: Andrei R- Dacian Anitei\Editor Imagine- Dacian Anitei

Conținutul website-ului www.tmsi.ro este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site de către T.M.S IMPACT sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, titulari ai drepturilor protejate de lege fiind T.M.S. IMPACT sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Site-urile web care preiau informaţii vor cita sursa informaţiei cu link către site astfel: la sfârşitul ştirii, după ultimul paragraf şi în afara acestuia (sau la începutul ştirii, în funcţie de layout-urile site-urilor în cauză), se va preciza în mod vizibil: „sursa: www.tmsi.ro", cu link activ către site-ul www.tmsi.ro.

Email: [email protected] / [email protected]

Alte știri

Accident rutier cu 5 persoane în Zănești

George

Actualizare: AȚI VĂZUT-O? Fată de 15 de ani!

T.M.S. IMPACT

ATENȚIONARE COD GALBEN!

T.M.S. IMPACT

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor în conformitate cu reglementările GPRD. Accept Detalii..

Politica de confidențialitate.