T.M.S. IMPACT

Cetățeanul român Marius BALO, aflat în executarea unei pedepse în R. P. Chineză

Ministerul Justiției a fost informat astăzi, 9 ianuarie, că autoritățile chineze au aprobat transferarea lui Marius BALO în România.

Acordul autorităților chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice și diplomatice ale Ministerului Justiției din România alături de Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, Ministerul Justiției a corespondat cu omologii chinezi pentru obținerea documentației de transfer și a sesizat autoritățile judiciare române în vederea recunoașterii pedepsei aplicate de instanțele chinezeLa data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoașterea și transferarea lui Marius

BALO în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea Curții de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităților române privind transferarea acestuia.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiției a obținut de la autoritățile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în țară a lui Marius BALO, în cel mai scurt timp.

Vă reamintim că cetățeanul român Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la 8 ani pentru o infracțiune de fraudă contractuală.

Sursa: Biroul de presă al Ministerului Justiției

Știre N.B.

Un clujean este inchis de cinci ani intr-o inchisoare din China pentru un prejudiciu de 80 de dolari.

De mai bine de cinci ani, un profesor si antreprenor clujean este inchis in conditii inumane intr-o inchisoare de maxima securitate din China. Marius Balo a fost condamnat la 8 ani de inchisoare pentru o fapta cu un prejudiciu de 80 de dolari.

Stabilit in China din 2010, Marius Balo a fost angajat ca expert strain in cadrul Grupului de Tehnologie si Educatie XinDongFang din Beijing, unde a ocupat functia de trainer. Din 2013, el a ocupat postul de profesor la prestigioasa universitate Renmin University, de asemenea in Beijing. In 24 martie 2014, Marius Balo a fost arestat pentru o presupusa infractiune de frauda contractuala. Procurorii sustin  ca romanul a primit 80 de dolari de la cetateni chinezi, fara sa stie ca suma provenea din comiterea unei infractiuni. In aceeasi situatie s-a aflat si un  cetatean britanic, care primise aceeasi suma de bani, dar care a fost eliberat fara a petrece vreo zi in inchisoare, datorita interventiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii.

Avocatul clujean Eugen Iordachescu a acuzat intr-o conferinta de presa ca Statul roman nu a facut nimic pentru apararea drepturilor lui Mariu Balo. “Daca este sa privim critic toata aceasta istorie dramatica a lui Marius Balo putem spune ca asistam la incapacitatea Ministerului Afacerilor Externe si a Ministrului Justitiei, Teodor Melescanu si Tudorel Toader, care nu au facut nimic pentru apararea drepturilor unui cetatean roman“, a precizat avocatul Iordachescu.

Acesta spune ca actuala conducere a Ministerului Justitiei are o alta abordare. “Puterea media este deosebita si fara sustinerea dvs nu vom reusi ca Marius Balo sa revina in tara. Eventual sa isi execute pedeapsa in Romania pentru ca este dreptul lui“, a mai spus avocatul Eugen Iordachescu.

Marius Balo a fost condamnat in 24 martie 2016, pe baza marturiei unei persoane pe care nu o vazuse niciodata, si, ulterior, incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Shanghai. Acesta a fost condamnat si la plata unei amenzi de 61.000 de lei. In septembrie 2016, el a adresat prin intermediul Consulatului Romaniei o cerere de transfer, pentru executarea restului de pedeapsa in Romania, dar nimeni nu l-a bagat in seama.

Statul roman a ignorat cu desavarsire aceasta cauza si nu a facut interpelari pentru a obtine mutarea executarii in Romania.

Marius Balo si-a platit amenda de 13 mii de dolari, dar statul roman nu a mai dat niciun raspuns. Cererea de transfer a fost reînregistrată în 17 ianuarie 2017 la Ministerul Justitiei, dar si in 7 si 14 septembrie 2017, pentru ca nu s-a dat niciun raspuns. La ultima cerere, Ministerul Justitiei a replicat ca se consulta cu omologii din China pentru a “identifica o solutie“.

Alte adrese din 7 februarie 2018, 3 aprilie 2018 si din 2 mai 2018, adresate Ministerului Justitiei, au ramas și ele fara un raspuns până in ziua de azi.

Memoriul adresat președintelui României, Klaus Iohannis, a rămas, de asemenea, fără niciun răspuns, fiind înaintat de Administrația Prezidențială tot Ministerului Justiției, care în continuare nu a luat nicio măsură. ”Până în ziua de azi, cetățeanul român Marius Balo este supus unei torturi permanente în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Shanghai. Toate drepturile fundamentale i-au fost încălcate. În ultimele conversații telefonice pe care le-am avut cu clientul nostru, ne-a spus că este obligat să muncească 12 ore pe zi pentru a-și asigura hrana: două linguri de orez. În aceste condiții, el este hotărât să declanșeze greva foamei, ceea ce ne face să fim extrem de îngrijorați pentru starea lui fizică și psihică, fiind clar că este nevoie ca statul român să intervină urgent, făcând nici mai mult, nici mai puțin, decât datoria sa față de propriii cetățeni”, spune avocatul Eugen Constantin Iordăchescu.

Unchiul lui Marius Balo, singura lui rudă în viață, a spus că acesta a slăbit 20 de kilograme în arest și că mănâncă numai dacă și-a făcut norma de lucru. ”A slăbit de la 75 de kilograme la 52 de kg, fiind torturat și bătut în penitenciar”, a spus Ioan Felecan.

Conținutul website-ului www.tmsi.ro este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site de către T.M.S IMPACT sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, titulari ai drepturilor protejate de lege fiind T.M.S. IMPACT sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Site-urile web care preiau informaţii vor cita sursa informaţiei cu link către site astfel: la sfârşitul ştirii, după ultimul paragraf şi în afara acestuia (sau la începutul ştirii, în funcţie de layout-urile site-urilor în cauză), se va preciza în mod vizibil: „sursa: www.tmsi.ro", cu link activ către site-ul www.tmsi.ro.

Email: [email protected] / [email protected]

Alte știri

Elevi de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Tîrgu Neamț la Robo Fair Piatra Neamț – Watify & ETTW

T.M.S. IMPACT

ATENȚIONARE COD GALBEN!

T.M.S. IMPACT

Interviu oferit de Dl.Eugen Simion din cadrul DGASPC Neamț.

T.M.S. IMPACT

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor în conformitate cu reglementările GPRD. Accept Detalii..

Politica de confidențialitate.