T.M.S. IMPACT

Incendiu în orașul Târgu Neamț

La data de 17 octombrie a.c. în jurul orei 23:17, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărescă situată pe strada Eternității din orașul Târgu Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară), la un garaj (lipit de bucătăria de vară) și la acoperișul unei case, cu posibilitatea propagării la o altă casă din imediata vecinătate.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au ars anexa gospodărescă cu o suprafață de 30 mp cu bunurile materiale din interior, un garaj cu o suprafață 30 mp în care se afla parcat un autoturism și apacoperișul unei case pe o suprafață de 150 mp.

Proprietarul în vârstă de 74 de ani a suferit atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.

Incendiul s-a produs,  cel mai probabil, din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată (foc deschis în spații închise).

Sursa: I.S.U NEAMȚ

Conținutul website-ului www.tmsi.ro este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site de către T.M.S IMPACT sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, titulari ai drepturilor protejate de lege fiind T.M.S. IMPACT sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Site-urile web care preiau informaţii vor cita sursa informaţiei cu link către site astfel: la sfârşitul ştirii, după ultimul paragraf şi în afara acestuia (sau la începutul ştirii, în funcţie de layout-urile site-urilor în cauză), se va preciza în mod vizibil: „sursa: www.tmsi.ro", cu link activ către site-ul www.tmsi.ro.

Email: [email protected] / [email protected]

Alte știri

Interviu oferit de Dl.Eugen Simion din cadrul DGASPC Neamț.

T.M.S. IMPACT

Bilanțul ANCPI pentru anul 2019

T.M.S. IMPACT

Miercurea Alarmelor!

T.M.S. IMPACT

Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor în conformitate cu reglementările GPRD. Accept Detalii..

Politica de confidențialitate.