„Nu au crezut că un român poate să ajungă sfânt, de aceea au cerut și au așteptat mărturii”

Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, le-a vorbit pelerinilor prezenți la Sfânta Liturghie, spunându-le că deși a fost contestată sfințenia lui, Sfântul Ioan Iacob a dovedit prin foarte multe minuni că este plăcutul lui Dumnezeu: „Este cunoscut faptul că în calendarul Bisericii noastre, sfântul a fost canonizat în anul 1992, însă în calendarul Patriarhiei din Ierusalim, Sfântul Ioan a fost trecut mai târziu, în anul 2016. Această așteptare s-a întâmplat deoarece mulți dintre părinții care slujesc în Patriarhia Ierusalimului sunt greci, și nu au crezut că un român poate să ajungă sfânt, de aceea au cerut și au așteptat mărturii, pe care să le lucreze sfântul nostru. Sunt o mulțime de mărturii care au fost adunate, minuni care s-au petrecut și se petrec, cărora n-au putut să stea împotrivă și au trebuit să recunoască faptul că Sfântul Ioan este plăcutul lui Dumnezeu, fiind așezat în calendarul ortodox al Patriarhiei Ierusalimului”.

Informații privind drepturile de autor:

Conținutul website-ului www.tmsi.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către T.M.S IMPACT sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt permise copierea, reproducerea conţinutului acestui website numai alături citarea în lead a sursei cu link activ al site-ului www.tmsi.ro. Sunt nepermise recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.Detalii în secţiunea Termeni și condiții.Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile T.M.S IMPACT în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.tmsi.ro.