Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi a fost pomenit la Mănăstirea Neamț-2019

Obștea monahală de la Mănăstirea Neamțului l-a cinstit vinerea aceasta pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, viețuitor al așezământului nemțean în secolul al XVIII-lea, cel care a renăscut isihasmul în spațiul monahal românesc. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. Alături de ierarh, au mai slujit părintele Gavriil Anisimov, starețul Mănăstirii Stavropighie „Sfântul Paisie” din Sevastopol, Crimeea, părintele profesor Ioan Mihoc de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Neamț, părintele Nicolae Axentioi, protopop de Târgu Neamț, dar și părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

La momentul rânduit din sfânta slujbă, Episcopul Basarabiei de Sud a arătat în cuvântul său de învățătură că atunci când urmăm învățătura sfântului, putem deveni ucenicii Cuviosului Paisie de la Neamț: „Atunci când noi l-am descoperit pe Dumnezeu, nu trebuie să rămânem în egoismul nostru și să ascundem harul și bucuriile pe care le-am primit de la Domnul, ci să le facem cunoscute celor din jurul nostru, credința trebuie trăită și mărturisită. […] Trebuie să spunem cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu și să fim misionari acolo unde ne aflăm, să fim și noi printre cei care se numără între ucenicii Starețului Paisie pentru că nu doar cei din vremea lui, ci și cei care îi citesc operele și care fac altele asemenea Sfântului Paisie, ei se înscriu în ceata sfinților Starețului Paisie”.

De asemenea, părintele stareț Gavriil Anisimov a rostit un cuvânt de mulțumire către obștea monahală de la Neamț, dar și către sfântul cinstit: „Mă bucur din suflet că mă aflu iarăși la Mănăstirea Neamț, pe pământul binecuvântat al României, participând la sărbătoarea Sfântului Paisie, cel care este patronul mănăstirii din Sevastopol. Astăzi ne dezbină doar două lucruri, distanța și limba, dar ne unesc foarte multe lucruri: avem aceeași egumenă, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și același duhovnic, pe Sfântul Paisie. […] Vă cerem rugăciunile voastre ca să fim și noi urmașii demni ai Sfântului Paisie”.

La final, părinții așezământului de la Neamț au primit binecuvântarea Părintelui Episcop Veniamin.

 

Conținutul website-ului www.tmsi.ro este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site de către T.M.S IMPACT sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, titulari ai drepturilor protejate de lege fiind T.M.S. IMPACT sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Site-urile web care preiau informaţii vor cita sursa informaţiei cu link către site astfel: la sfârşitul ştirii, după ultimul paragraf şi în afara acestuia (sau la începutul ştirii, în funcţie de layout-urile site-urilor în cauză), se va preciza în mod vizibil: „sursa: www.tmsi.ro", cu link activ către site-ul www.tmsi.ro.

Email: [email protected] / [email protected]